Oameni buni de pe internetul cel mare și fără hotare, bine ați venit în basmul meu! Mă bucur că ați picat prin cine știe ce portal al timpului și spațiului online-ului și că ați aterizat fix la granița începutului basmului meu, Loredana Cosânzeana. Pentru că ne aflăm la graniță, vă anunț că nu vă trebuie viză să vă plimbați prin toată desfășurarea acțiunii, însă e recomandat să fiți cât mai senini sufletește sau, dacă nu sunteți așa de la bun început, sper ca la final de vizită să ajungeți să fiți senini ca mușețelul proaspăt înflorit, că până la urmă, ăsta este scopul unui basm.
Înainte de a da prima pagină și a începe toate poveștile, aș vrea să vă spun că nu caut să mă iau la trântă cu mai celebra Ileana Cosânzeana (ce e al ei e pus deoparte, inclusiv toate nebuniile ei cu Făt Frumos și Zmeul), și înțeleg că e absolut minunată, blondă de la natură (n-am auzit de vopsea de păr prin basme), terifiant de frumoasă, magică și aproape de netolerat în viața reală, că de aia a și ajuns personaj de basm.
Eu mi-am permis o oarecare asociere că era liber cuvântul cosânzeana în DEX și m-am gândit că și Loredana are dreptul să se alăture ideii, dar într-o formă mai coruptă cumva, mai new age, industrială, ușor poluată și clar, 100% urbană. Pe lângă asta, fiecare persoană are dreptul de a visa, iar eu la treaba asta mă pricep teribil de bine, așa că în timp am ajuns să mă identific cu o parte dintre trăsăturile astea de cosânzeană, actul suprem de transformare fiind când m-am vopsit blondă din proprie inițiativă, act care ar fi foarte condamnat de către toate ipostazele existenței mele anterioare.
Trecând peste aceste mici iluzii de idei despre apariția Loredana Cosânzeana, cel mai important este faptul că noțiunea în sine se vrea a fi o oglindă a unui mod mult mai relaxat de a privi viața – eu îi zic de basm, în care pacea este elementul central, alături de împlinire sufletească, mulțumire, depășirea tristeților și suferințelor și parcursul către aceste momente, acceptarea propriei persoane cu toate cele bune și cele rele, acceptarea celorlalți cu toate cele bune și rele, descoperirea limitelor, depășirea lor și căutarea unor răspunsuri la întrebările alea care macină cel mai tare, fix ca într-un basm.
Apoi, Loredana Cosânzeana o să mai vrea să promoveze imposibilul ca singura posibilitate plauzibilă de desfășurare a unor evenimente și, evident, o să fie foarte prinsă de astral, energii, mitologii, filosofii și alte -ii care i se vor mai împleti în cosițe. Un alt element de interes care o să apară în acest basm va fi viața de femeie în toate aspectele ei (foarte multe, care sunt fie foarte interesante, fie teribil de plictisitoare), căci în basme, Cosânzenele și alte gagici minunate nu își narează propria poveste, ele fiind mereu descrise de altcineva.
Aici, Loredana Cosânzeana o aibă vocea ei, și o să își scrie singură poveștile, pentru că nu are cine altcineva să i le scrie, căci până o fi să vină vreun Petre Ispirescu sau cineva similar care să știe cum să despletească povestea Cosânzenei în cauză, cred că o să treacă atât de mult timp încât nici măcar nu o să mai pot spune și-am încălecat pe-o șa și am spus povestea așa într-un mod care să îmi ofere un pic de credibilitate.
Așadar, după acest Cuvânt Înainte, eu am să mă retrag, dar de fapt o să rămân tot pe aici, căci vă voi lăsa în compania cuvintelor mele, cu speranța că la final de lectură veți rămâne cu privirea încântată și cu sufletul gâdilat.
